Virtuțile păgânilor, 1641: Tradiție colț cu libertinaj. Europa a ales.

Ioana Manea, rezidenta ICR Paris Lumea se desprinde aiuritor de crezurile, obiceiurile și ideile din trecut. Cărămida lasă loc oțelului, scrisorile se comprimă în mailuri, iar viața se scurge toată în calculator. Pământul seamănă cu un carusel îndrăcit al modernității, dar Ioana Manea s-a retras într-un colț fără vârste: biblioteca. Prezență sensibilă, aproape diafană, Ioana pare o poză din alt timp. Zâmbește delicat în colțul gurii, suspendă privirea la întâmplare pe un obiect, și se cufundă într-o epocă guvernată de despoți luminați, cardinali și …libertini. Ascultând, aflăm despre ciocnirea dintre catolicismul radical și tendințele umaniste de la curtea lui Ludovic al XIV-lea, despre alianța Părinților ortodocși cu Papa, dar și despre ”apariția” omului modern.

Reporter : Ioana, rezidența ta s-a concentrat pe dezbaterea despre virtuțile păgânilor, din Franța anului 1641. Explică-ne la ce s-a referit această polemică.

Ioana Manea : Aș începe prin a-i pune în context pe cei doi protagoniști ai disputei. Pe de-o parte libertinul La Mothe Le Vayer, învățat al epocii și preceptor al lui Ludovic al XIV-lea, iar de cealaltă parte teologul Antoine Arnauld, reprezentant de seamă al școlii de la Port-Royal, un catolic radical. În 1641, Le Vayer publică un tratat despre păgâni, prin care evocă posibilitatea, oarecum îndrăzneață pentru acele vremuri, că ei pot avea calități care să le permită accesul în Rai. Antoine Arnauld, inspirat de învățăturile Sfântului Augustin, scrie răspunde printr-o lucrare care distruge sistematic ipoteza lui Le Vayer. Din punctul său de vedere cei care n-au primit botezul nu pot avea virtuți și nu pot ajunge în Rai.

R : Care erau pericolele trecerii de-o baricadă sau alta în această înfruntare?

IM : Trebuie spus că în contextul socio-politic încordat al secolului al XVII-lea, în Europa, acceptarea ideii de virtute a păgânilor putea echivala chiar cu slăbirea creștinismului. Exista eventualitatea convingerii oamenilor că dacă poți avea virtuți și fără a crede în Dumnezeu, atunci creștinismul nu-și mai găsește rostul. O viață socială fără Biserică ar fi însemnat automat o existență în afara creștinismului.

R : Asta voia să spună libertinul Le Vayer ?

IM :  La Mothe Le Vayer nu pune niciodată în discuție superioritatea creștinismului asupra altor credințe. De altfel, el rămâne destul de moderat în argumentația sa, acceptând chiar că se poate înșela. Le Vayer nu încearcă să arate decât că oamenii pot avea calități morale și fără să creadă în Dumnezeu. Pentru a-și susține demonstrația folosește, printre altele, exemplul lui Epicur, care după definiția secolului al-XVII-lea era un ateu. El credea în zei, dar nu credea că aceștia se ocupă de oameni. Asta nu l-a împiedicat totuși să fie virtuos.

R : Până acum am vorbit despre o polemică religioasă purtată între doi învățați, Le Vayer și Antoine Arnauld. Cum s-a implicat Biserica în acest conflict ?

IM : Nu putem discuta despre această implicare fără a ne referi la jocurile de putere și la conflictele de interese din sânul catolicismului. Mișcarea de la Port-Royal, reprezentată de Antoine Arnauld,  era o susţinătoare a independenţei Bisericii Catolice franceze față de Papă. Din acest punct de vedere se afla în asentimentul Cardinalului Richelieu. Până la un punct. La un moment dat însă, port-royaliștii au trecut peste limita permisă. Au amenințat tendințele de centralizare pe care Richelieu le reprezenta. În plus, multe dintre tezele lor au fost contestate chiar de către Papă, și considerate drept extremiste. Așa se face că însuși Richelieu l-a sprijinit din umbră pe Le Vayer în publicarea tratatului despre virtuțile păgânilor.

R : De unde venea totuși autoritatea școlii de la Port-Royal în lupta cu Vaticanul și cu Richelieu? Ce consecințe a avut acest nou conflict asupra disputei mai vechi despre virtuțile păgânilor ?

IM : Mișcarea de la Port-Royal și-a formulat mesajele prin membrii de marcă ai culturii franceze, precum Blaise Pascal sau Pierre Nicole. Ei militau pentru un creștinism nepătat de curgerea istoriei, un creștinism propovăduit de părinții Bisericii. În acest sens, mișcarea adoptase necondiționat învățăturile Sfântului Augustin. Aici apare sâmburele discordiei cu Biserica Catolică. Sfântul Augustin s-a arătat nemilos cu păgânii. Din punctul său de vedere, orice acțiune realizată de un om fără credință de Dumnezeu era un păcat. Numai că, membrii școlii de la Port-Royal au minimalizat faptul că Sfântul Augustin folosise un ton atât de sever mai mult pentru a slăbi o erezie care se manifestase în vremea aceea și care purta numele de pelagianism. Chiar și așa, Biserica n-a putut accepta poziția dură față de păgâni a Sfântului Augustin, și cu atât mai puțin excesele port-royaliștilor. Totuși, Instituția Papală nu putea contesta public acțiunile port-royaliștilor pentru că orice ostilitate față de aceștia ar fi trecut drept un afront adus Sfântului Augustin. Pentru a slăbi poziţia şcolii de la Port-Royal, Papa le acordă o mai mare importanţă Părinţilor Bisericii Ortodoxe, care aveau o viziune mai optimistă despre natura umană şi erau mai îngăduitori cu virtuţile păgânilor.

Ioana Manea, rezidenta ICR ParisR : Așadar s-au constituit două tabere. Pe de-o parte Papa, Cardinalul Richelieu și Părinții Ortodocși, iar de cealaltă parte Sfântul Augustin și Școala de la Port-Royal.  La mijloc, problema virtuților păgânilor. Cum s-a rezolvat disputa și ce a lăsat posterității?

IM : Polemica aceasta a ilustrat foarte bine argumentele opuse pe care le invocau cele două tabere. După ani de confruntări și dezbateri, spre sfârșitul secolului al XVII-lea virtuțile păgânilor au fost unanim recunoscute. În secolul al XVIII-lea religia nu mai reprezenta un argument pentru calitățile morale ale individului. Pe lângă faptul că dezbaterea a adus în discuție modul în care îi privim pe cei care sunt diferiți de noi, polemica dă naștere, într-un fel, omului modern. Se pune problema libertății individului. Are omul nevoie de Dumnezeu pentru a fi virtuos ? Dacă nu-l adoră pe Dumnezeu este capabil individul să distingă între bine și rău? Iată întrebări la care oamenii au simțit nevoia să caute răspunsuri în cadrul acestei polemici.

R : În ce măsură mai este relevantă astăzi o astfel de dezbatere?

IM : Pare un subiect foarte restrâns și care nu mai are relevanță pentru ziua de azi. Din punctul meu de vedere însă e un subiect care are relevanță și azi. Până la urmă se pune problema acceptării celor care sunt diferiți de noi. În cazul păgânilor vorbeam despre religia lor. Iată cum religia reprezenta încă de atunci un important element de identitate. Discutăm practic de un mod de raportare la ceilalți. Despre felul în care încercăm să le înțelegem realitățile, societățile etc… În funcție de acest exercițiu putem deveni mai toleranți, mai înțelepți, mai buni.

 

 

 

 

Interviu realizat de Daniel TINCU

Laisser un commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion / Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion / Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion / Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion / Changer )

Connexion à %s